Cum se construiește o carieră în cinema, dincolo de ceea ce vede publicul pe ecran? În acest masterclass, Marina Palii va împărtăși experiențele care i-au conturat parcursul profesional, de la începuturile sale până la colaborările din cinematografia românească și internațională.
Pornind de la propriul traseu, Marina va aborda diferențele dintre filmul de autor și alte tipuri de producții cinematografice, particularitățile lucrului cu actori profesioniști și neprofesioniști, precum și provocările colaborării cu actorii copii. De asemenea, va vorbi despre experiența de a lucra în producții realizate în limbi străine și despre modul în care fiecare context cultural și artistic influențează procesul de creație.
Întâlnirea își propune să deschidă un dialog deschis despre actorie, procesul creativ și experiențele care modelează o carieră în cinematografie.
Un dialog dedicat actorilor, studenților și tuturor celor pasionați de film, interesați să înțeleagă mai bine procesul artistic și realitatea din spatele unei cariere construite în cinematografie.

Marina Palii este o actriță de origine moldoveană. Debutul său în lungmetraj a avut loc în Malmkrog (r. Cristi Puiu), prezentat în competiția Encounters a Berlinalei 2020, rol care i-a adus o nominalizare la Premiile Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol principal. A fost selectată în programele Sarajevo Talents (2020) și Berlinale Talents (2021), iar filmele în care a jucat au fost prezentate la festivaluri precum Berlinale, Veneția, Toronto și Tallinn. În 2026 a câștigat Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, iar în același an a primit Mențiunea specială Alex. Leo Șerban în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Este membră a European Film Academy.